COMPUS DE
Monica Dona
4.7.2024

Pilotul automat sau cruise control - ce înseamnă, cum funcționează și când a apărut

Condusul pe autostradă poate fi foarte distractiv. Cu toate acestea, necesită menținerea unei viteze constante pentru o perioadă lungă de timp. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să apeși pedala de accelerație în mod continuu, ceea ce poate deveni obositor. Acesta este momentul în care intervine funcția de cruise control a mașinii tale. Deci, ce face exact această funcție și cum funcționează? Pilotul automat a devenit un element standard în multe modele de mașini și este disponibil chiar și pe mașinile low-cost. Nu mai este considerat un lux și ajută la o conducere mai sigură și eficientă. În continuare, vei afla mai multe despre acest sistem, când a apărut și cum funcționează.

Ce înseamnă pilot automat în lista de dotări a unei mașini?

Pilotul automat este util atunci când dorești să menții o viteză constantă pe durate lungi de timp. Cu ajutorul unui astfel de sistem automat, vei putea seta și menține constantă o anumită viteză, fără intervenția pedalei de accelerație. Comenzile pentru cruise control se găsesc fie pe volan, fie pe coloana de direcție ori pe planșa de bord - depinde de producătorul auto. Iată care sunt principalele tipuri de cruise control:

Limitatorul de viteză este cel prin care poate fi setată o viteză maximă, dar mașina poate fi condusă doar prin acționarea pedalei de accelerație.

Prin cruise control, se menține viteza constantă a mașinii, după o valoarea aleasă de șofer.

Există, de asemenea, și cruise control adaptabil, care mai poartă și numele de tempomat. Acesta are capacitatea de a păstra o distanță presetată față de autoturismul din fața ta.

Nu în ultimul rând, anumite mașini sunt dotate cu cruise control semi-autonom. Acesta poate controla viteza de deplasare, distanța față de vehiculul din față, și poate determina încadrarea mașinii pe banda de carosabil.

Pentru cei care dețin firme cu flote de mașini, vehiculele cu pilot automat sunt o alegere inteligentă, care oferă un nivel înalt de confort și siguranță pentru angajații lor. Prin leasing operațional, poți obține ușor astfel de autoturisme.

Deși mulți cred că pilotul automat este o inovație tehnologică recentă, acesta a apărut într-o formă incipientă în secolul al XVIII-lea, pe vremea vehiculelor pe aburi. Sistemul, care era mecanic și se monta pe locomotive, a fost implementat pe mașini de către compania Chrysler, în anul 1958. Primul model care a beneficiat de acest sistem a fost Imperial. 

Pilotul automat folosea un mecanism electric pentru a ajusta poziția clapetei de accelerație și era controlat cu o manetă de pe bord. Popularitatea sa a crescut semnificativ în Statele Unite în anii '70, după izbucnirea crizei petrolului, când producătorii auto au adoptat sistemul pentru a reduce consumul de benzină. De atunci, pilotul automat a fost îmbunătățit continuu cu ajutorul electronicii.

Cruise control - cum funcționează și cum se folosește pilotul automat la mașini?

Modul de funcționare al sistemului Cruise Control este destul de simplu. Accelerarea unei mașini este determinată de clapeta de accelerație, care determină cantitatea de aer ce intră în motor. De obicei, clapeta este deschisă direct prin apăsarea pedalei de accelerație, fie printr-un cablu, fie electronic, prin intermediul unui actuator. În funcție de poziția pedalei, informația ajunge la actuator printr-un senzor, care decide cât de mult trebui deschisă clapeta de accelerație.

Deși părea un sistem avansat acum câțiva ani, utilizarea pilotului automat este de fapt destul de simplă. Nu trebuie decât să accelerezi mașina până când aceasta ajunge la o anumită viteză și apoi să activezi pilotul automat pentru ca viteza să fie constantă. 

În general, maneta de control pentru setarea vitezei se află în apropierea celei pentru ștergătoare. Dacă apeși pedala de accelerație în timp ce viteza mașinii este sub valoarea setată, sistemul va accelera automat, iar dacă dorești să dezactivezi pilotul automat, este suficient să folosești frâna.

Așadar, există mai multe aspecte pozitive ale utilizării pilotului automat. În primul rând, în timpul unor călătorii lungi, acest sistem poate ajuta la reducerea oboselii șoferului. De asemenea, poate reduce consumul de carburant, prin menținerea unei viteze constante. Nu în ultimul rând, prin păstrarea unei viteze și distanțe constante între vehicule, pilotul automat poate contribui la un mediu mai sigur pe autostrăzi și drumuri expres.

Sursa foto: Unsplash.com

CONTACT

Lăsați-ne contactul dvs. și vă vom suna
Mulțumim. Mesajul dvs. a fost recepționat.
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Mulțumim. Mesajul dvs. a fost recepționat.
Oops! Something went wrong while submitting the form.