COMPUS DE
Monica Dona
20.7.2022
No items found.

TVA deductibil și nedeductibil auto - Prevederi ACTUALE din Codul Fiscal

Deductibilitatea TVA -ului la mașină - Prevederi ACTUALE din codul fiscal-min

Achiziționarea autoturismelor în scop economic de către firmele și persoanele fizice autorizate din România reprezintă un moment important în evoluția afacerilor, deoarece presupune, de cele mai multe ori, investiții financiare însemnate, dar și trecerea printr-o birocrație încărcată, legată de taxele și impozitele datorate statelor. O situație complexă este legată de plata taxei pe valoarea adăugată (TVA), în această privință existând norme destul de greu de înțeles de către nespecialiști, cu privire la posibilitatea ca această taxă să fie sau nu deductibilă. Există posibilitatea recuperării fie a sumei integrale plătite, fie doar a unui procent din aceasta, dacă se îndeplinesc anumite regulii specificate clar în codul fiscal actual.

În articolul de mai jos vei afla ce înseamnă deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată și cum poate fi ea aplicată atât în cazul automobilelor noi, cât și a celor second-hand, dacă ele sunt achiziționate dintr-o țară membră a Uniunii Europene.

Cuprins:

1. TVA deductibil sau nedeductibil la mașinile noi

În cazul autoturismelor noi, legislația precizează două situații specifice. În primul rând, este vorba despre mașinile cu o masă totală mai mare de 3500 kg și cu un număr de locuri mai mare de 9. În această situație, TVA-ul este deductibil integral, indiferent de modul de utilizare. În al doilea rând, în cazul autoturismelor cu o greutate mai mică de 3500 kg și cu mai puțin de 9 locuri, TVA-ul poate fi deductibil în următoarele circumstanțe:

  • Deductibilitatea integrală se acordă în cazul în care vehiculul este utilizat în totalitate, în scop economic, dovedit prin completarea documentelor fiscale financiar-contabile și a unei foi de parcurs în care să fie trecute deplasările, scopul acestora, câți kilometri au fost parcurși și care este norma proprie de consum de carburant pe kilometru;
  • Tot deductibilitatea integrală este și în cazul în care autoturismele vor fi utilizate în anumite domenii, cum ar fi serviciile de pază și de protecție, cele de curierat, în vânzări și achiziții, taximetrie, școala de șoferi sau chiar servicii de urgență;
  • Deductibilitatea parțială, în limita a 50%, se poate aplica în cazul în care automobilul are o utilizare mixtă, atât în interes economic, cât și personal. Nu este necesară întocmirea unei foi de parcurs.

2. Deducerea TVA la mașinile second-hand

În privința achiziționării mașinilor second-hand, regulile sunt diferite, existând mai multe împrejurări în care deducerea se poate aplica sau nu. Situația este destul de complexă, recomandându-se apelarea la firme specializate în consultanță pentru achiziționarea de autoturisme noi sau SH din țările din Uniunea Europeană. Angajații firmelor vor ști să navigheze printre prevederile codului fiscal și să pună la punct o strategie profitabilă pentru antreprenorii care apelează la serviciile lor.

În această privință, există mai multe împrejurări diferite:

  • Cumpărătorul este plătitor de TVA, iar vânzătorul nu aplică regimul marjei - factura va fi emisă fără TVA;
  • Cumpărătorul nu este plătitor de TVA și are cod special - factura va fi emisă fără TVA, dar cumpărătorul va plăti în România TVA-ul de 19%;
  • Cumpărătorul nu plătește TVA și nu are cod special - dacă valoarea mașinii este sub 34 mii de lei, se va plăti TVA-ul în țara de proveniență, iar dacă depășește această valoare se va plăti doar în România;
  • Dacă se aplică regimul marjei, se va plăti doar taxa pe marja profitului și nu pe întreaga valoare a autoturismului.

Așadar, proprietarii de firme din România, care doresc să cumpere autoturisme noi sau second-hand din țările Uniunii Europene și să le folosească în interes economic, trebuie să știe că există posibilitatea deducerii TVA-ului în procente cuprinse între 50 și 100%.

Surse foto: Shutterstock.com.

Întrebări și răspunsuri frecvente despre TVA-ul deductibil sau nedeductibil auto

Cât este TVA-ul în România pentru achiziționarea automobilelor?

Valoarea TVA-ului pentru achizițiile de automobile în România este de 19% din totalul sumei.

Care este procentul deductibilității TVA-ului la achiziționarea de autoturisme?

Procentul de deductibilitate în cazul achiziționării unui autoturism sau în cazul leasingului operațional este variabil: 50% în cazul utilizării mixte a mașinii (interes economic și interes personal) sau 100% în cazul utilizării doar în interes economic.

Unde se plătește TVA-ul în cazul achiziționării unei mașini noi în Uniunea Europeană?

În mod normal, plata TVA-ului se va face în țara în care va fi înmatriculat automobilul. Dacă se plătește și în țara de proveniență, există posibilitatea deducerii TVA-ului în proporție de 100%.

CONTACT

Lăsați-ne contactul dvs. și vă vom suna
Mulțumim. Mesajul dvs. a fost recepționat.
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Mulțumim. Mesajul dvs. a fost recepționat.
Oops! Something went wrong while submitting the form.